Am primit pe mail o poveste de la o cititoare: Emi
Nu este tocmai o poveste veselă, dar sper din tot sufletul ca aceşti copii să-şi găsească, într-un final, animalul mult dorit!

Povestile nu sunt totdeauna vesele sau cu final fericit. A noastra e trista pana acum, dar nu s-a terminat si speram ca v-a avea un final fericit.
Pe cand avea vreo 3 anisori, Teo a avut intai un iepuras: mic si alb, cu ochisori ca doua margele rosii. A murit la putin timp dupa ce a venit in casa noastra, dar a stat suficient incat sa planga dupa el zile intregi.
Rocki era cainele mare si bland de la tara. El era motivul pentru care se urca prima in masina cand mergeam la tara. A murit si el… Nu am vazut niciodata un copil mai disperat: a plans cateva ore, cu urlete, cu spaima, cu neputinta…
Au urmat testoasele – mici, mari, nu le mai stim numarul, cred ca au fost vreo 6-7: cateva au murit, iar altele au fost iubite atat de mult incat au fost lasate in libertate intr-un habitat superb.
Apoi hamsterul pe care l-a jumulit serios un catel incat ne-a parasit si el, apoi porcusorii de Guineea: doi. Ei sunt ultimii pentru care Teo a plans si a hotarat ca nu va mai avea niciodata un animal care traieste atat de putin. Va implini curand 15 ani.
Pentru ca asteptam cu mari sperante sa ne mutam la curte, i-am promis ei si fratiorilor sai mai mici, ca vor avea un catel. Si va fi cel mai iubit si rasfatat animal, pentru ca 4 perechi de manute il vor mangaia zi de zi…

Cu această poveste Emi îi  înscrie pe Teo şi frăţiorii ei  în concursul: Iubesc animalele!