Recomandări

ShoeBox 2013 – facem un copil să zâmbească de Crăciun?

Loading

shoebox 2013ShoeBox a ajuns anul acesta la cea de-a şaptea ediţie şi sper din tot sufletul ca această campanie să continue mulţi ani de acum încolo, pentru că ce poate fi mai frumos decât să poţi face un copil să zâmbească?!

Ce este ShoeBox?

ShoeBox este o iniţiativă de ajutorare a copiilor orfani, a copiilor proveniţi din familii dezorganizate sau prea sărace pentru a-şi permite mici bucurii de Crăciun. Este un proiect început în 2007 în familie de către Valentin Vesa din dorinţa de a-l învăţa pe băiatul lui să împartă din jucăriile şi hăinuţele lui cu alţi copii mai nevoiaşi. Este un proiect care a luat amploare prin bunăvoinţa multor voluntari şi a multor oameni dornici să facă o bucurie copiilor mai puţin norocoşi!

Cum putem ajuta?

Oricine doreşte poate contribui la acest proiect! Tot ce trebuie să facem este:

  • să alegem vârsta şi sexul copilului (fetiţă sau băiat) căruia dorim să-i oferim o bucurie de Crăciun
  • să găsim o cutie goală de la pantofi şi hârtie de împachetat cadourile (pentru că se doreşte ca aceste cutii să fie percepute de către copilaşi drept cadouri de Crăciun şi cadourile trebuie împachetate frumos!)
  • să alegem/ cumpărăm diverse obiecte care credem noi că s-ar potrivi unor copii cu vârsta între 2 şi 18 ani (fete şi băieţi).

Ce obiecte putem pune în cutii?

  • dulciuri
  • articole şcolare (caiete de scris, creioane colorate, diverse cărţi potrivite vârstei copilului, carioci,…)
  • jucării potrivite pentru vârsta şi sexul copilului
  • produse de igienă personală
  • articole de îmbrăcăminte
  • diverse decoraţiuni de Crăciun

Ce obiecte nu putem pune în cutii? 

  • alimente perisabile (ex. fructe, iaurt,…)
  • obiecte ce se pot deteriora pe timpul transportului (ex. borcane din sticlă, decoraţiuni de Crăciun uşor casante,…)
  • articole de îmbrăcăminte rupte, pătate sau deteriorate
  • orice nu v-ar plăcea nici vouă să primiţi de Crăciun!

Unde predăm sau cum expediem pachetul?

  • cutiile ambalate frumos se predau într-un centru de colectare.
  • dacă sunteţi dintr-o localitate în care nu există centru de colectare, puteţi expedia cutiile prin curier sau postă la următoarea adresă: Valentin Vesa (iQuest Technologies), Calea Motilor 6-8, Cluj-Napoca, 400001, Cluj. Telefon: 0758 083 786.

Termenul limită pentru predarea cutiilor este 13 decembrie 2013!

PS. Aş aprecia foarte mult dacă ai distribui acest articol pe reţelele de socializare! Mulţumesc!

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.