Activități pentru copii

Set de cifre din carton reciclat

Pentru a exersa cifrele şi pentru diferitele noastre activităţi de matematică am realizat acest set de cifre din carton reciclat:

cifre din carton recciclat

Set de cifre din carton reciclat

Materiale necesare:

  • carton (eu am folosit carton reciclat de la diferite cutii)
  • sablon cifre: simple number templates
  • cutter/foarfecă
  • culori acrilice
  • glitter glue (opţional)

Mod de realizare:

  • am tipărit şabloanele pentru fiecare cifră în parte
  • folosind aceste şabloane am trasat cifrele pe bucăţi de carton reciclat
  • am decupat cifrele (acest pas l-am realizat eu, pentru că încă am emoţii când L. manevrează foarfeca, iar cartonul este puţintel mai tare… )

cifre din carton reciclat

  • am pictat cifrele cu culori acrilice şi am accesorizat fiecare cifră în parte (iniţial am vrut să desenez pe fiecare cifră un număr corespunzător de accesorii: de exemplu, pe cifra 2 aş fi vrut să desenez două buburuze, dar… L. nu a acceptat ideea mea :), aşa că numărul de obiecte de pe fiecare cifră nu are nici o legătură cu cifra în sine, ci cu inspiraţia noastră de moment)

Realizând aceste cifre din carton reciclat am combinat 2 activităţi: craftul – activitatea de realizare a cifrelor şi învăţarea/repetarea acestora!

Intenţionez să folosim aceste cifre în diferitele noastre activităţi, pe care am să vi le arat şi vouă la momentul respectiv.

Spor la joacă şi la învăţat!

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.