Din bucătăria mea

Rețete simple cu dovlecei: Bruschete și budincă la cuptor

Vara aceasta a fost una ploioasă, numai bună pentru dovleceii din grădină! Au crescut mulți și mari!!! I-am gătit în mai multe feluri: ciorbă de dovlecel cu iaurt (după rețeta bunicii mele), salată caldă de dovlecei (după rețeta de la Carmen), dovlecei umpluți la cuptor, dovlecei pane sau bețișoare de dovlecei la cuptor, etc. Dar, ne-am cam săturat de aceste rețete, așa că am zis să încercăm și ceva nou. Astfel s-au născut aceste 2 rețete simple cu dovlecei: bruschete cu dovlecei, roșii și mozzarella și budincă de dovlecei cu cus-cus si brânză sărată.

Rețete simple cu dovlecei

rețete cu dovlecei

Pentru aceste 2 rețete am avut la dispoziție acest dovlecel (sau mai bine spus dovleac!) imens.

Ce să gătesc cu acest dovlecel?

Pentru bruschete am folosit cam un sfert din el, iar restul l-am folosit pentru budincă. Rețetele de mai jos nu vor fi cu cantități exacte (pentru că nu am cântărit nimic), dar am zis să le scriu totuși, poate mai inspiră și pe altcineva.

***

Bruschete cu dovlecei, roșii și mozzarella

bruschete cu dovlecei

Pentru bruschete am avut nevoie de următoarele ingrediente:

  • pâine (eu am folosit o pâine multicereale de la Lidl – din aceea pătrățoasă, pe care am tăiat-o în două pe lungime și astfel mi-am ieșit 2 mega bruschete 🙂 )
  • dovlecel
  • roșii
  • mozzarella
  • 1 cățel de usturoi
  • sare,
  • ulei de măsline

Modul de preparare este foarte simplu:

  • am tăiat dovlecelul cubulețe și l-am călit puțin (ca să mai elimine din apă) într-o tigaie în care am pus un strop de ulei de măsline
  • am tăiat pâinea, am stropit-o cu puțin ulei de măsline, am adăugat puțină sare și am pus-o la cuptor (cu opțiunea de grill)
  • am tăiat roșiile și mozzarella cubulețe
  • am scos feliile de pâine din cuptor, le-am frecat cu usturoi, am adăugat dovlecelul călit, roșiile și mozzarela și le-am pus din nou la cuptor (cu opțiunea grill)
  • am stat cu ochii pe ele, iar când mozzarella a început să se topească și să prindă o crustă frumoasă le-am scos și am chemat familia la masă!

bruschete cu dovlecei bruschete cu dovlecei

***

Budincă cu dovlecei, cus-cus și brânză sărată

budincă de dovlecei

Pentru această budincă de dovlecei cu cus-cus și brânză sărată am avut nevoie de următoarele ingrediente:

  • dovlecel
  • cus-cus (aproximativ 1 cană)
  • brânză sărată
  • pesmet
  • 5 ouă
  • sare
  • piper
  • mărar verde

Modul de preparare:

  • dovlecelul (curățat în prealabil de sâmburi – dacă este nevoie!) l-am dat pe răzătoarea cu găuri mai mari, am adăugat puțină sare, l-am lăsat să stea câteva minute și l-am stors bine
  • am aruncat un ochi prin frigider (ca să văd ce mai este pe acolo și ar putea fi folosit în această budincă minunată 🙂 ) și am descoperit niște cus-cus rămas de la masa de prânz (din acela care doar se inmoaie în apă fierbinte sau rece!)  și o bucată de brânză sărată
  • cu toate ingredientele pregătite, am trecut la pregătirea compoziției: într-un bol mare am amestecat dovlecelul, cus-cusul, brânza sărată (dată și ea pe răzătoarea cu găuri mai), ouăle bătute bine, mărarul verde tăiat mărunt, puțin piper (sare nu am mai adăugat pentru că am pus deja pe dovlecel și brânza era și ea sărată!) și vreo 5 linguri de pesmet (pentru că mi s-a părut compoziția puțin cam lichidă)
  • am turnat această cumpoziție într-un vas de sticlă termorezistentă (uns în prealabil cu puțin ulei și tapetat cu pesmet), pe care l-am dat la cuptor la 180 de grade pentru 40 de minute.

A ieșit o bunătate de budincă ce poate fi consumată atât caldă cât și rece (eu mi-am pus câteva bucățele în pachețelul pentru masa de prânz de la servici).

budincă de dovlecei, pachet pentru masa de prânz

Ei, ce părere aveți de aceste rețete simple cu dovlecei? Vă tentează? Le-ați încerca și voi?

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.