Patlagele rosii la putina – caietul cu reţete
Azi vă prezint o reţetă de toamnă din caietul cu reţete, şi anume patlagele rosii la putina.
Patlagele rosii la putina
Se ia din cele mai din urmă pătlăgele care mai sunt în toamnă.
La fundul putinei se aşează frunze de viţă sau de vişin. Pătlăgelele roşii nespălate (oare de ce nespălate?) se aşează astfel ca să fie un rând de viţă, un rând de pătlăgele roşii până se umple putina. Deasupra se aşează un strat de frunze.
Se face o saramură tare încât să stea un ou deasupra. Se pune 1 litru de oţet la 10 litri de saramură, se toarnă peste pătlăgele şi se astupă bine punându-se în pivniţă pe două lemne.
Iarna când se întrebuinţează se ţine 2 ore în apă, iar în mâncarea în care le adăugăm nu se pune sare (oare la ce fel de mancare se referă, că eu le văd doar ca şi acritură !?!).
____________________________________________________________________
Aceste reţete sunt dintr-un caiet vechi de reţete.
Încerc să redau textul exact cum este scris în caiet.


2 comentarii
Mămica simplă
mai ramane sa gasim putina.Stiu ca inainte de a fi folosita trebuie oparita, si frecata cu usturoi pisat
Adriana
la tara sigur se mai foloseste.
bunicii sotului meu o folosesc pentru a depozita branza de oaie.