Activități pentru copii

EXPERIMENT: Ou fără coajă

Am văzut de ceva timp acest experiment pe mai multe site-uri, dar abia acum am considerat că Laura este suficient de mare ca să și înțeleagă ce se întâmplă. Așa că iată și primul nostru experiment din „laboratarul de acasă”: ou fără coajă – cum putem face să dispară coaja unui ou?ou fără coajă, experiment pentru copii

EXPERIMENT: Ou fără coajă

Am spălat bine trei ouă, le-am așezat pe fiecare într-un pahar de unică folosință, după care am umplut fiecare pahar cu oțet. Un pahar l-am lăsat așa cum era, iar în celelalte două am adăugat colorant alimentar: într-un pahar am adăugat colorat alimentar de culoare roșie, iar în celălat colorant alimentar de culoare albastră.ou fara coaja, experiment pentru copiiÎn câteva minute oțetul a început să interacționeze cu coaja oului și am observat o mulțime de bule care se formau de pe coaja oului dând impresia că oul a început să fiarbă:ou fara coaja, experiment pentru copii ou fara coaja, experiment pentru copiiDupă o zi la suprafața paharului s-au ridicat sedimente rezultate din dizolvarea cojii oului:ou fara coaja, experiment pentru copii ou fara coaja, experiment pentru copii Am scos oul din paharul cu oțet și cu foarte mare grijă l-am spălat cu puțină apă pentru a scăpa de acele resturi maronii urâte. Tot atunci am schimbat și oțetul din cele 3 pahare.

După o zi de stat în oțet am observat că oul își pierduse coaja aproape in totalitate, era transparent și moale la atingere și era puțin mai mare decât în ziua anterioară. Pentru a evidenția acest lucru l-am pus lângă un alt ou cu coajă.ou fara coaja, experiment pentru copiiou fara coaja, experiment pentru copii După 2 zile de stat în oțet oul și-a pierdut în totalitate coaja, era tot moale la atingere (ca și în ziua nr.1), dar și-a schimbat culoarea într-un alb mai intens (față de ziua nr.1 când a fost aproape transparent!). De asemenea, oul părea ceva mai mare decât în ziua nr.1.ou fara coaja, experiment pentru copii ou fara coaja, experiment pentru copii După 3 zile de stat în oțet s-a observat clar că dimensiunea acestuia a crescut considerabil. Ca și culoare și textură nu au fost mari schimbări față de ziua nr.2.ou fara coaja, experiment pentru copiiou fara coaja, experiment pentru copiiAici sunt ouăle care au făcut parte din experimentul nostru și pe care le-am ținut 3 zile în oțet. Oul din stânga a stat în oțet simplu, oul din mijloc a stat în oțet amestecat cu colorant roșu, iar oul din dreapta a stat în oțet amestecat cu colorant albastru:ou fara coaja, experiment pentru copii Aici se poate vedea cât de mult și-au mărit dimensiunea ouăle care au stat 3 zile în oțet:ou fara coaja, experiment pentru copiiAici se poate vedea noua textură a oului, mult mai moale dar totuși membra este destul de fermă și protejează încă destul de bine oul. Este o senzație tare ciudată când simți oul că este moale, aproape ca și o gelatină:ou fara coaja, experiment pentru copii Aici am analizat oul la lumina unui bec (am sperat să vedem mai clar gălbenușul, poate că lumina nu a fost suficient de puternică…):ou fara coaja, experiment pentru copiiÎn acest videoclip puteți vedea ce am făcut cu aceste ouă fără coajă:

La oul care a stat în oțet amestecat cu colorant roșu se vede foarte clar cum s-a colorat în roșu membrana acestuia, dar colorantul nu a reușit să coloreze și interiorul oului. Bănuiesc că în contact cu oțetul, colorantul și-a pierdut din intensitate. Am observat acest lucru și în oțetul din pahar: când am pus colorantul în oțet acesta a căpătat o culoare roșie intensă, dar după câteva minute roșul intens s-a transformat într-un roșu foarte deschis.ou fara coaja, experiment pentru copii În schimb, la oul care a stat în oțet amestecat cu colorant albastru se vede foarte clar cum colorantul a reușit să coloreze în albastru și interiorul oului:ou fara coaja, experiment pentru copii

A foar un experiment foarte frumos, care ne-a captivat pe toți din casă: de la mic la mare. E adevărat că trei zile la noi în casă a mirosit foarte tare a oțet (dacă nu suportați mirosul de oțet vă recomand să înlocuiți paharele de unică folosință cu borcane cu capac), dar cu toate acestea ne-a plăcut tare mult și deja Laura cere să facem un nou experiment!

Spor la experimente cât mai interesante!

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.