Melc din carton ondulat – craft pentru copii
Mi-a rămas de la o cutie de biscuiţi o bucată mare de carton ondulat. Am fost pe punctul de a o arunca la gunoi, când mi-a venit ideea să o mai păstrez, poate o voi folosi la vreo activitate de craft. Aşa a şi fost. Am folosit această bucată de carton pentru a realiza o jucărie handmade: melc din carton ondulat.
Melc din carton ondulat
Materiale necesare:
- o bucată de carton ondulat
- beţişoare igienice
- carioci
- pistol de lipit cu silicon (dacă nu aveţi, puteţi să folosiţi: scoci, lipici, etc.)
- fundiţă
Paşii urmaţi:
- am tăiat o fâşie din cartonul ondulat
- am rulat fâşia pentru a forma cochilia melcului (am lipit din loc în loc cu pistolul de lipit cu silicon)
- am tăiat o altă fâşie din carton pentru corpul melcului, pe care am lipit-o de cochilie
- am tăiat un beţişor igienic în două bucăţi, pe care le-am lipit pe post de antenuţe
- am desenat guriţa, doi ochişori şi bujori în obrăjori
- pentru a fi mai cochet i-am pus melcului şi o fundiţă
L. s-a îndrăgostit de acest melc şi mi-a cerut să facem o familie întreagă: mama, tata şi fetiţa! Iată familia noastră de melci:
Spor la joacă!


Un comentariu
Silaghi Gherlinde
ce familie frumoasa de melci ati facut….felicitari…..la fel fac si eu cu hartiile si tot felul de chestii care la prima vedere sunt de aruncat, le adun pe ideea ca poate poate le voi gasi si lor locul intr-un proiect de craft….