Cine îmi citeşte blogul ştie că sunt puţin mai curioasă.
Curioasă sunt, dar egoistă nu, aşa că împărtăşesc cu voi răspunsurile pe care le-am primit.
Karina, spune-ne câteva lucruri despre tine!
Dacă ar fi să mă definesc într-un singur cuvânt, aş spune că sunt, în primul şi în primul rând…mamă. În rest, ca profesie, am făcut lucruri atât de diferite între ele…Am studiat psihologia, am fost jurnalistă de radio şi televiziune, respectiv redactor la Radio Transilvania Satu Mare şi fosta staţie Pro Tv Satu Mare. Acuma locuiesc în Portugalia, în Cascais, un orăşel încântător aflat la 25 de km. de Lisabona. Trăiesc aici de 12 ani şi acum sunt cosmeticiană de profesie. În timpul liber mă ocup cu marea mea pasiune: scrisul. Iar de scris, scriu de toate, dar mai ales poveşti. Poveşti pentru copii, poveşti pentru oameni mari…De ce nu? Mi-au plăcut din totdeauna poveştile. Cui nu-i plac? Doar ne dau acea stranie senzaţie că în imaginaţia nostră, putem face orice, putem fi oricine vrem, putem transforma viaţa, lumea, timpul, după bunul nostru plac. Şi e fantastic!
De ce ai ales literatura pentru copii?
Cum ziceam, îmi plac poveştile. Îmi place să le spun, să le scriu, să le născocesc, să le reinventez…Îmi place strălucirea aceea din ochii curioşi ai copiilor când aşteaptă cu sufletul la gură finalul, sau picotirea aceea dulce când adorm înainte să-l audă. Şi apoi eu am crescut cu poemele doamnei Elena Farago. Vă mai amintiţi ” Gândăcelul” şi ” Căţeluşul şchiop”? Şi am crescut citind păţaniile motanului Arpagic, al doamnei Ana Blandiana, sau aventurile lui Patrocle şi Lizuca în ” Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu. De aceea poveştile mele au întotdeauna ca eroi principali, tot soiul de animale, iar ca fundal, natura.
Cum s-a născut ideea acestei cărţi?
Ideea acestei cărţi s-a născut într-o perioadă scurtă de timp cât am locuit într-o zonă a Portugaliei care îmi amintea dureros de bine de vacanţele petrecute la bunici, în România noastră rurală. Adică am simţit acolo din nou, după mult timp, mirosul de fân proaspăt cosit şi mireasma aceea înebunitoare a ierbii adevărate, nu cea de gazon. Am văzut din nou tot felul de orătănii domestice, găini, gâşte, iepuri, în mediul lor natural, în curtea omului, nu doar în mini-grădinile zoologice din parcurile publice din suburbiile Lisabonei. Doamne ce dor mi s-a făcut de casă! Şi m-am întristat gândindu-mă la copiii care nu vor cunoaşte niciodată acea libertate de care ne-am bucurat noi, de a hălădui nestingheriţi pe dealuri şi prin păduri de ajungeam să dăm nas-în-nas cu puii de căprioare, sau să ne amăgim singuri că acel câine pe care-l vedeam în zare, era doar un câine care semăna cu un lup, sau o vulpe, nu lup sau vulpe ca atare…
Acolo, în acea zonă a Portugaliei rurale, am început să scriu ” Poveştile pentru copii isteţi” pe şerveţele de hârtie, într-o cafenea. Culmea, e locul de baştină al lui Camoes, poetul lor naţional. Cred că locul acela predispune la visare…
Apoi, după câţiva ani, când s-a născut minunea din viaţa mea, fiica mea, Diana, m-am gândit să încerc să le şi public şi aşa au văzut lumina tiparului ” Poveştile pentru copii isteţi”.
Care este poezia ta preferată din carte?
” Căţelul Mişa „, fără nici o îndoială! Primele cuvinte pe care mi le amintesc să le fi scris, copil fiind, au fost ” câine drăg…laş”. Iubesc toate animalele şi le respect, de unele mă tem, recunosc, dar câinii vor avea mereu un loc special în inima mea. Şi apoi, povestea lui Mişa este destul de asemănătoare cu a unei maidaneze care mă urma ca o umbră când lucram la radio. Am dus-o la ţară unde la început o înspăimântau de moarte vacile, pentru ca apoi, ca să-l citez pe ” responsabilul” cu turmele satului: „Apoi aşa câine bun la vaci şi la oi, rar am mai văzut!”. Mie mi s-a părut o dovadă de vitejie şi de putere de adaptare din partea căţelei, de la care putem trage unele învăţăminte . Şi tot ” Căţelul Mişa” mi-l aminteşte şi pe Billy al meu, un ex-maidanez de pe străzile Lisabonei pe care l-am adoptat în urmă cu 8 ani şi de prima lui vacanţă în România, când a confundat oile cu nişte căţei şi a vrut să se joace cu ele, spre disperarea ciobanului, iar vacile, nu ştiu cu ce le-a confundat, dar, cert e, că vreo două săptâmâni nu am putut circula cu maşina decât cu toate geamurile deschise
Ilustraţiile sunt superbe. Cine le-a realizat?
Autoarea ilustraţiilor este Raluca Braming-Hannsen, o artistă grafică amatoare, din Danemarca, de origine română. Ea are un blog cu creaţiile ei (
ralouca.blogspot.com ) pe care l-am găsit datorită unui fost coleg de şcoală. De cum am văzut desenele am ştiut că sunt exact ce mi-am dorit, ba poate chiar mai mult. Sunt genul de ilustraţii care exprimă cât 1000 de cuvinte, care te fac să visezi, să te entuziasmezi, să te înduioşezi. Se simte în ele inocenţa şi puritatea unui suflet de copil. Cel mai mult mi-a plăcut originalitatea lor, dar şi faptul că lasă loc imaginaţiei. Cred că de astfel de stimulente vizuale şi intelectuale au nevoie copiii noştri, nu de desene cu prinţi strălucitori şi prinţese roz, la care imaginaţia lor nu mai poate contribui cu nimic. Colaborarea mea cu Raluca s-a făcut exclusiv prin intermediul internetului, dar sper să ajung cândva să o cunosc şi personal şi mai ales să-i mulţumesc personal pentru felul în care a dat viaţă şi chip personajelor mele.
De unde se poate cumpăra cartea?
Cartea se află la vânzare în unele librării şi librării on-line.
Pe când o altă carte pentru copii?
Deocamdată mă focusez pe lansarea cărţii în mijlocul comunităţii româneşti din Portugalia. Sunt unele personalităţi ale diasporei de acolo care s-au oferit să mă ajute să organizăm un eveniment demn de micii noştri cititori. La urma urmei, este prima carte scrisă de un emigrant român din această ţără, iar evenimentul este cu atât mai important cu cât vrem nu numai să-i impulsionăm pe copiii români să vorbească, să scrie şi să citească româneşte, dar şi să contribuim la formarea unei imagini de sine bune în cazul lor şi la conştientizarea originii lor. Vi se par ambiţii prea mari pentru o carte de fabule? Aşa am crezut şi eu, dar ce e fascinant în legătură cu cărţile e că prind parcă viaţă şi încep să-şi croiască un destin propriu, de parcă ar căpăta puteri magice de la fiecare cititor în parte. La urma urmei, asta face o carte: aduce puţină magie în viaţa nostră.
Şi pentru că nu nici adulţii nu trebuie văduviţi de puţină magie, în acelaşi timp cu ” Poveştile pentru copii isteţi” am să lansez o altă carte apărută recent la Editura Dacia XXI. De data asta e o ” poveste pentru oameni mari” cum ar spune Kipling. Se numeşte ” Şerpoaica” şi este un roman inspirat de una dintre cele mai frumoase legende ale Transilvaniei: cea a cetăţii din Ardud.
Aşa că vă doresc lectură plăcută şi aştept impresiile voastre pe pagina Povesti pentru copii isteti de pe Facebook. Doar cei mai buni critici literari sunt cititorii!
Karina, îţi mulţumesc pentru amabilitate!
6 comentarii
Carmen
Felicitari Adriana pentru idee si pentru prezentare!
Adriana
Carmen, multumesc!
Sora ta a fost foarte amabila si ii multumesc mult pentru timpul acordat!
Iulia S.
Foarte frumos interviul, Adriana! Felicitari! Poate am sa iau si eu cartea, un cadou nu strica niciodata 🙂
Adriana
Multumesc Iulia!
Am avut mari emotii azi dimineata cand am publicat articolul :))
Astept sa vad reactia Karinei :))
Iulia, va fi si un concurs, stai pe aproape!!!
Anonymous
Nu pot decât să-ţi mulţumesc din suflet pentru entuziasmul tău în a face cunoscute ” Poveştile pentru copii isteţi”, dar şi pentru acest blog. Mie una îmi dovedeşte că noi ca femei şi ca mame nu putem pleca urechea la cei ce ne spun că nu putem schimba lumea. Doar e lumea pe care o vom lăsa copiilor noştri şi merită să trăim luptând chiar şi pentru schimbări ” mărunte”, cum ar fi un blog, sau o carte. Şi apoi nu asta am tot făcut în milioane de ani de evoluţie şi de istorie? Adică am schimbat mereu lumea prin felul în care ne educăm copiii şi prin contribuţia pe care o aducem societăţii? Şi cu atât mai mult acum în vremurile astea de schimbare. Şansa generaţiei viitoare sunt tocmai valorile promovate şi pe acest blog: simplitate, echilibru şi cumpătare. Eu am să continui să-l citesc cu interes. Mulţumesc.
Karina Mureşanu Vlad
Adriana
Karina, iti multumesc pentru cuvintele frumoase!
Ma bucur tare mult ca iti place cum a iesit totul, sunt la prima actiune de acest gen (dar sper ca nu ultima…), deci am avut ceva emotii!
Eu te mai astept cu drag pe blog, poate intri mai des si ne mai dai cate un sfat, sau ne mai povestesti despre proiectele tale, sau, de ce nu, despre fetita ta…
Daca ai avut timp sa rasfoiesti putin blogul, poate ai observat ca mamimicile care citesc si scriu comentarii la mine pe blog sunt niste fete minunate, unele au bloguri superbe si foarte educative…
Cu drag,
Adriana