Stilul meu de viață
  • Acasa
  • Cărți pentru copii
  • Activități pentru copii
  • Recomandări
  • Acasa
  • Cărți pentru copii
  • Activități pentru copii
  • Recomandări
februarie 17, 2015 In Activități pentru copii

Guest post – Start la lectura si joaca (5)

Am primit guest-postul din cadrul provocării Start la lectura si joaca–animale polare. Iată cum a decurs săptămâna dedicată studiului animalelor polare și ce frumoase activităţi au realizat mămica Daniela şi fetițele Timeea (5 ani) și Iudita (3 ani și jumătate) folosind această carte Animale din regiunile polare apărută la Editura Didactică și Pedagogică.
animalele polare

Animale polare – start la lectura si joaca

Cartea am primit-o cu mare entuziasm… eu cel putin, m-am bucurat ca un adevărat copil. Prima reacție a fetelor a fost: Uauuuu, ce carte frumoasa de animale!!!!

Primele două zile doar s-au uitat pe poze. După ce am terminat eu cu examenele, am luat cartea într-o seară să le citesc, dar pe la jumătate am observat ca nu prea mai erau atente. Atunci mi-am dat seama ca sunt informații cam dificile pentru nivelul lor de înțelegere și am început s-o răsfoim și sa învățăm animalele ( pe cele care nu le știau deja).

Am căutat pe net câteva idei de activități pe tema cărții. Iar acum, la sfârșitul primei săptămâni în care am „lucrat” pe o anumită temă mă declar mulțumită.

Iată câteva din activitățile noastre.

Pentru început, deoarece fetele sunt înnebunite după pinguini am realizat pinguini din inimioare:pinguin realizat din inimioaraApoi am început să  realizăm un peisaj de la Pol. Prima dată am pictat fundalul cu acuarele, apoi am lipit o familie de „bâguini” (așa cum le spune Iudita):familie de pinguiniÎn aceeași zi am citit din carte doar despre pinguini și, spre surprinderea mea, au fost mult mai receptive la mesaj. O zi întreagă, pinguinii au ocupat locul central al discuțiilor.informatii despre pinguiniÎn ziua următoare am trecut la ursul polar, un alt animal tare îndrăgit de fete. Iarăși au fost foarte atente la textul citit:informatii despre ursul polarCea mare e tare curioasă să vadă casa de gheață unde stau puii. Au urmat pe rând celelalte animale de la poli, însă foarte încântate au fost de foci și bineînțeles de reni, pe care îi știau din desenele cu Moș Crăciun. Cam așa arată colajul nostru la final, după ce am colorat și lipit toate animalele, am „îmbrăcat” ursul cu blană dintr-un ghem de lână albă de la bunica și iepurașul cu blăniță moale și „cafetelată” de vată:colaj animale polareAcestea sunt activitățile realizate de noi, săptămâna asta, pe tema animalelor din zonele polare. La sfârșitul săptămânii aș vrea să fac o activitate practică în care să construim împreuna un iglu și astfel să le povestesc câte ceva și despre eschimoși. Sper să și reușesc 🙂

În concluzie, îți mulțumesc încă o dată pentru carte. Nu avem alta pe această temă și nu am cum să fac comparație. Eu sunt mulțumită de informațiile din ea. Chiar dacă e cam greoaie pentru vârsta fetițelor mele, cred ca le va fi foarte folositoare mai târziu, când mai cresc. Până atunci însă, primirea ei m-a motivat să am pentru prima dată mai multe activități, în mai multe zile, cu o temă centrală. Chiar dacă am mai lucrat cu ele,  nu făceam activități orientate spre un scop, acum văd că e mult mai eficient ideea cu „tema săptămânii”. Fetițele n-au reținut prea multe informații despre animale, dar știu că trăiesc „la gheață” și le enumeră pe aproape toate din carte. Ceea ce pentru mine e mulțumitor. Sunt mândră de ele, sper să reușesc să-mi planific în așa fel timpul ca în fiecare săptămână să putem avea câte o temă. Sunt foarte încântată de blogurile voastre și vă apreciez că reușiți să acordați atât de mult timp copiilor. Felicitări încă o dată și mult spor în continuare!

Daniela, îți mulțumesc că ai împărtășit cu noi aceste activități frumoase pe care le-ați realizat pe baza cărţii Animale din regiunile polare apărută la Editura Didactică și Pedagogică! Îmi place tare mult cum ai scris articolul și apreciez foarte mult modul modul în care ai folosit cartea adaptându-te la situația voastră. Ai simțit că informațiile din carte sunt prea multe pentru a fi asimilate de fetițe, așa că te-ai adaptat și ați studiat doar câte un animal pe zi! Este un lucru minunat să reușești să te adaptezi nevoilor copilului și să transformi lecția în ceva util dar și pe placul copilului! Prin articolul tău ai surprins exact motivul pentru care am dat start acestei provocări: dorința de a vedea cum decurg lecțiile și activitățile cu cât mai mulți copii (fie că e vorba de fetițe sau băieți, fie că e vorba de 2 ani sau 8 ani), dar folosind ca și bază aceeași carte!
Vă doresc spor la învățat și multe activități frumoase în viitor!
Despre cum s-au jucat și ce activități frumoase au realizat Adriana și Mihai (6 ani) folosindu-se de cartea primită puteți să citiți aici: https://adrianaternar.wordpress.com/2015/02/02/pinguinii-invitatie-la-lectura-si-joaca/
Să aveţi spor la lectură și joacă!

Distribuie mai departe:

  • WhatsApp
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...
Start la lectură și joacă

Article by Adriana

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

Previous StoryActele necesare pentru inscrierea in clasa pregatitoare
Next StoryEvaluarea psihosomatică și emoțiile mele!

Related Articles

  • start la lectura si joaca
    Castigatorii provocarii "Start la lectura si joaca"
  • start la lectura si joaca
    Start la lectura si joaca – Sa confectionam cadouri si jucarii!

Caută în site…

FACEBOOK

CATEGORII

#DeVorbăCuUnDascăl Activități pentru copii Concursuri Cărți pentru copii Din bucătăria mea Discuţii Diverse Idei de meniu săptămânal Jocuri pentru copii Locuri de vizitat Organizare Proiecte DIY Recomandări Reduceri online Școala

CELE MAI CITITE ARTICOLE

  • distrează-te cu caiacul pe Someș
    De 1 iunie hai să te distrezi cu CAIACUL! [recomandarea #4 pentru Satu Mare]
  • Învățăm literele alfabetului
    Alfabetul jucăuș – învăţăm literele ALFABETULUI!
  • broască din cofraj de ouă
    Broască din cofraj de ouă
  • costum de zână din materiale recilate
    Costum de zana din materiale reciclate: zâna florilor!
  • drum cu trenul
    O aventură pe final de vacanță împreună cu Barbie, un vis împlinit și o SUPER dorință!

HAI SĂ DISCUTĂM!

  • Învățăm litera A – dinsufletulmeu la Litera A de la ALBINĂ
  • Învățăm litera A – dinsufletulmeu la Litera A – dosar cu activități
  • Adriana la #DeVorbăCuUnDASCĂL: Anca Dediu – învățătoarea care își dorește elevi fericiți!
  • Claudia Ivanciu la #DeVorbăCuUnDASCĂL: Anca Dediu – învățătoarea care își dorește elevi fericiți!
  • Adriana la Ce am găsit interesant în oferta „back to school” de la Smyk All for kids!?!

ARHIVA ARTICOLE

CALENDAR

iunie 2020
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  
« apr.    
Confidențialitate și cookie-uri: acest sit folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest sit web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • ACASĂ
  • Despre mine & Blog
  • Contact

© Copyright stilulmeudeviata.ro | Webdesign Cloudberries.Ro

loading Anulare
Articolul n-a fost trimis - verifică adresele tale de email!
Verificarea emailului a eșuat., te rog încearcă din nou
Regret, blogul tău nu poate partaja articole prin email.
%d blogeri au apreciat: