Activități pentru copii

Guest post – Start la lectura si joaca (1)

Când am dat startul provocării Start la lectura si joaca, am avut puține emoții pentru că nu știam cum va fi primită de către voi.

{Fac o mică paranteză și vă spun că de fiecare dată când ofeream ceva gratuit (de exemplu: un dar de blog) numărul cititorilor înscriși era foarte mare. În schimb, dacă și ceream ceva în schimb (de exemplu: o părere, un guest post, etc.) numărul acestora scădea drastic. De aceea am stat pe gânduri dacă să pornesc sau nu această provocarea. Dar pentru că îmi doream să văd cum sunt folosite cărțile de către voi, să mă inspir din activitățile voastre (mai ales că avem astfel ocazia – eu și restul cititorilor – să vedem cum este folosită o carte de către copii cu vârste diferite), și nu în ultimul rând pentru că aceste cărți reprezintă un efort financiar din partea mea, am decis să merg mai departe și să vă cer în schimbul cărților un articol pe blog sau un mic guest post. Am fost plăcut surprinsă de numărul de persoane care s-au înscris la această provocare (nici mare, nici mic, numai potrivit!) și vreau să vă mulțumesc! Sper ca pe parcursul provocării toată lumea să aibă acces la câte un pachet de cărți, pentru că m-am decis să merg în continuare cu această provocare atâta timp cât va exista interes din partea voastră și cât îmi voi permite financiar! Și cum gata cu paranteza 🙂 }

Am primit și primul guest post în cadrul provocării Start la lectură și joacă! Vă las să descoperiți singuri ce activități frumoase au realizat Otilia ( mami) și Ana ( 3.5 ani)  pe baza cărților primite:

După o perioada tare încărcată, am reușit să scriu și eu despre activitățile noastre cu minunatele cărticele primite. Dar sa încep cu începutul :).
Cum a văzut Ana coletul  nu a rezistat și acesta a fost deschis în cel mai scurt timp. Și…înauntru surprize…atât pentru ea cât și pentru mine. Și toate plăcute :).
Eu am înțeles că urmează să primesc doar cărticica cu abțibilduri Animale sălbatice, de la editura Girasol. Șiiii…surpriză… am mai primit și Atlasul animalelor, de la editura Corint Junior.

start la lectura si joacaFericire mare pe Ana. Cărți foarte frumos colorate, informațiile comprimate și cuprinzătoare, fără a o plictisi – cere aproape în fiecare zi să citim despre animale din atlasul ei.
Iar despre abțibilduri ce să mai spun: minunate – lucioase și viu colorate. Bucuria și mai mare a fost când a descoperit că le poate lipi și apoi dezlipi și lipi în alt loc.

start la lectura si joacaÎn același colet am găsit și o vedere tare tare frumoasă, însoțită de cuvinte plăcute. Această ocazie ne-a oferit posibilitatea de a vorbi despre vederi și scrisori, la ce folosesc, cum se trimit. Și mi-a venit o idee….să-i las Anei, în cutia poștală, o dată pe săptămână ( sau cum voi avea timp), câte o vedere sau o mică scrisorică, cu rugămintea de a răspunde acesteia în felul ei: cu un desen, un craft … sau orice consideră ea la momentul respectiv.

Alături de citirea cărților și lipirea abțibildurilor am și colorat câteva animale sălbatice; am unit puncte pentru a desena animale sălbatice, și … ce a încântat-o, am găsit și ghicitori despre animale ( îi plac tare mult ghicitorile).
start la lectura si joacastart la lectura si joacaMulțumim tare mult Adriana pentru surprizele plăcute și pentru șansa de a vă arăta cum ne jucăm noi.
Otilia ( mami) și Ana ( 3.5 ani)

PS: este primul articol scris de mine și sper că am reușit să vă transmit și bucuria Anei de a se juca cu aceste minunate cărticele.

Otilia, îți mulțumesc că ai împărtăși cu noi activitățile pe care le-ați realizat pe baza celor două cărți primite! Mă bucur că v-a plăcut și mica surpriză din pachet (vederea din Satu Mare)! Vă doresc spor la joacă și multe activități frumoase!

Nu uitați de tema lunii octombrie ANOTIMPURILE. Cine dorește mai are la dispoziție 3 zile în care se poate înscrie aici: Start la lectura si joaca – ANOTIMPURILE!

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.