Jocuri pentru copii

Genius – Animale spectaculoase, editura Gama

Zilele acestea afară a fost foarte cald (ceea ce este normal, având în vedere faptul că suntem în mijlocul verii!) și noi am fost nevoite să stăm mai mult prin casă, la răcoare! Pentru a petrece timpul într-un mod cât mai plăcut am ales să ne jucăm acest joc: Genius – Animale spectaculoase, editura Gama.

Genius – Animale spectaculoase, editura Gama

Genius - Animale spectaculoase, editura Gama

Ce conține setul de joc Genius – Animale spectaculoase?

Setul de joc Genius – Animale spectaculoase de la editura Gama conține:

  • 6 pioni (negru, galben, verde, alb, albastru și roșu)
  • 6 mini-enciclopedii, câte una pentru fiecare pion (cartea neagră, cartea galbenă, cartea verde, cartea albă, cartea albastră și cartea roșie)

Genius - Animale spectaculoase, editura Gama

  • 1 clepsidră de 3 minute (o curgere a clepsidrei corespunde timpului pentru citirea unui pagini de carte)
  • 1 planșă de joc
  • 6 seturi de carduri Q&A cu întrebări și răspunsuri, câte unul pentru fiecare pion
  • 10 cartonașe BONUS
  • 10 cartonașe IMPAS

Cum se pregătește jocul?

  • se trag la sorți culorile
  • fiecare copil își așează pionul în prima căsuță din zona lui de planșă
  • se împart cărțile și seturile de carduri Q&A (fiecare copil primește cartea de culoarea pionului său și cardurile Q&A corespunzătoare vecinului din dreapta)
  • cartonașele BONUS și IMPAS se plasează în două teancuri, lângă planșă, după ce au fost bine amestecate

Cum se desfășoară jocul?

  • începe jocul copilul care are zarul cel mai mare după prima aruncare
  • se întoarce clepsidra și se dă startul primei runde: timp de 3 minute (cât durează o curgere a clepsidrei) copiii citesc în gând pagina din carte corespunzătoare numerelor pe care se află pionul fiecăruia, după care urmează etapa de întrebări

Genius - Animale spectaculoase, editura Gama

  • întrebările se pun astfel: jucătorul dă cu zarul și vecinul din stânga alege cardul Q&A corespunzător paginii din carte citite și îi adresează întrebarea corespunzătoare numărului de puncte de pe zar

De exemplu: Dacă jucătorul alb se află în căsuța 2 și a dat cu zarul 3 puncte, vecinul din stânga sa îi adresează întrebarea nr. 3 de pe cartonașul Q&A cu nr. 2.

  • jucătorul care a răspuns corect are dreptul să treacă mai departe, în căsuța următoare
  • jucătorul care nu a răspuns corect nu avansează, iar în runda următoare va citi din nou aceeași pagină, pentru a reține mai bine informațiile
  • jucătorul care a ajuns într-o căsuță marcată BONUS și răspunde corect la întrebare este recompensat și are dreptul să tragă un cartonaș BONUS
  • jucătorul care a ajuns într-o căsuță marcată IMPAS și greșește răspunsul la întrebare este pedepsit și trebuie să tragă un cartonaș IMPAS

Ce informații conțin cele 6 mini-enciclopedii?

Informațiile din cele 6 mini-enciclopedii sunt foarte vaste.

Iată doar câteva exemple, luate la întâmplare:

Cartea neagră – PASĂREA SABOT: Își clădesc cuiburi înalte, de peste un metru, pe niște insulițe plutitoare, unde clocesc cel mult trei ouă odată, timp de o lună. Când este prea cald, stropesc ouăle cu apă adusă în cioc.

Cartea galbenă – TATUUL: Tatuul cu nouă brâie naște întotdeana câte patru pui gemeni.

Cartea verde – INSECTELE FRUNZĂ: Ca să-și deruteze dușmanii, când merg, insectele se leagănă înainte și înapoi, ca să semene și mai mult cu o frunză în bătaia vântului.

Cartea albă – RECHINUL CIOCAN: Dintre cele nouă specii, doar trei sunt periculoase pentru oameni. Rechinii-ciocan nasc pui vii, chiar și 55 o dată!

Cartea albastră – HIPOPOTAMUL: Are pielea groasă de 15 cm și, ca să se apere de arsurile solare, secretă un fel de transpirație rozalie, care acționează ca o cremă protectoare.

Cartea roșie – TAMARINUL IMPERIAL: i se spune așa pentru că mustățile sale lungi și albe îl fac să semene cu împăratul Franz Joseph al Austriei.

Cum mi s-a părut mie jocul?

Jocul este foarte frumos, doar că informațiile din cele 6 mini-enciclopedii le consider puțin cam greoaie pentru un copil de 8 ani. Trebuie să recunosc că unele au fost cam greoaie chiar și pentru mine. Consider că pentru a reține toate detaliile din cărticele trebuie să fii foarte atent și foarte pasionat de domeniul respectiv. La unele cuvinte am folosit DEX-ul pentru că nici eu nu știam prea exact semnificația lor.

Cu toate acestea, eu recomand acest joc! Laura a citit cu plăcere informațiile din cărticele: pe unele le-a reținut, pe altele le-a reținut pe moment dar apoi le-a uitat, iar pe altele nici nu le-a înțeles.

Spor la joacă!

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.