Discuţii

Cum a fost prima săptămână la grădiniţă?

Săptămâna trecută L. a început grădiniţa cu program prelungit.prima zi la grădiniță

 

Am încercat să o pregătesc din timp: i-am explicat ce este grădiniţa, am făcut vizite repetate la grădiniţă (doar în curte, pentru că peste vară grădiniţa a fost închisă), am citit din cartea La grădiniţă, am desenat şi pictat diverse planşe pe această temă: grădiniţa.
I-am explicat clar care va fi programul: dimineaţa va merge la grădiniţă, se va juca, va învăţa diverse lucruri, va mânca acolo, va dormi acolo, iar când se va trezi mama va veni după ea.

Cu toate acestea, am avut foarte mari emoţii: aveam deja experienţa perioadei în care m-am întors la servici (după cei 2 ani de concediu de îngrijire a copilului) – primele 2, 3 zile au fost ok (doar era o noutate pentru ea!), şi abia apoi a început scandalul (mă gândesc că după cele 2, 3 zile a conştientizat de fapt ce se întâmplă!)

Ei, şi cu grădiniţa s-a întâmplat la fel:

Luni(am dus-o eu la grădiniţă): totul a fost ok, nu a plans, a fost foarte încântată de grădiniţă, de copii, de doamnele educatoare.

Marţi(am dus-o eu la grădiniţă): încă a fost ok, cu puţin plâns când s-a trezit.

Miercuri(am dus-o eu la grădiniţă): a început să-mi pună întrebări de genul: mami, de ce nu poţi să rămâi şi tu la grădiniţă? mami, de ce nu poate să stea buni cu mine la grădiniţă?, …

Joi(am dus-o eu la grădiniţă): a fost nasol rău de tot – s-a lăsat cu urlete şi lacrimi când am ajuns la grădiniţă. Eu nu am fost bună de nimic toată ziua! Surprinzător, când am mers după ea a fost toată un zâmbet şi dansa împreună cu ceilalţi copii. Când am întrebat-o de ce a plans aşa de rău dimineaţa, mi-a răspuns: am vrut la mama mea!!!

Vineri(am dus-o buni la grădiniţă): am luat decizia să o ducă buni, să vedem dacă nu va fi mai uşoară despărţirea. Şi a fostmai bine: NU a mai făcut scandal, i-a promis lui buni că va fi cuminte, nu va plânge şi o va aştepta pe mama să vină după ea.

 La ce concluzie am ajuns eu:

  • încă nu îi este foarte clar de ce merge la grădiniţă (într-o discuţie pe care am avut-o prin joacă, mi-a spus că: îi place la grădiniţă, îi place să se joace cu colegii ei, să picteze împreună cu doamna educatoare DAR şi ea are acasă multe jucării, poate să picteze şi acasă, are prietenii ei în parc…)
  • pe moment, despărţirea de buni este mai uşoară decât despărţirea de mami, aşa că o să mergem în continuare pe această variantă
  • trebuie neaparat să găsesc ceva soluţii naturale pentru a-i întări sistemul imunitar (aştept cu drag sugestii din partea vostră), deoarece după doar 3 zile de grădiniţă a început să ne curgă nasul 🙁
  • este foarte bucuroasă când mă vede că merg după ea, îmi spune ce a făcut, iar eu o laud de fiecare dată ce fetiţă cuminte şi bună a fost ea. Astfel, poate va percepe grădiniţa cu „alţi ochi”.
  • eu cred că îi lipseşte şi joaca de dimineaţă din parc. Ea stătea dimineaţa şi câte 2 – 3 ore prin parc, lucru care acum nu se mai întâmplă. Încerc eu să suplimentez după-masa, dar deja se întunecă destul de repede.
  • după-masa trebuie să-i dedic mult mai mult timp, să compensez cumva această perioadă în care stă despărţită de noi (eu, tati, buni – persoane cu care era obişnuită să-şi petreacă timpul) şi să nu se simtă neglijată.
  • a fost o săptămână grea, atât pentru ea cât şi pentru mine. Este o altă etapă la care trebuie să ne adaptăm cu toţii!

Şi, nu în ultimul rând, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru susţinere.

La voi cum a fost prima săptămână la grădiniţă?

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

17 comentarii

  • Raluca

    Adriana, la noi lucrurile deja s-au asezat, insa l-am mutat pe S. la program scurt. Nu mai protesteaza, azi mi-a facut frumos din mana la plecare- si daca gasesti solutia minune de imunizare vreau si eu, de cand a inceput S. gradinita suntem toti raciti 🙁

  • Anonymous

    Am auzit ca acest sirop este foarte bun http: //www.pcfarm.ro/produs/2128/Imunogrip-junior–Ozone
    Eu la copii am dat cand erau mai mici.Mai merge miere propolizata, adica la 8 linguri de miere se pun 4 lingurite de tinctura de propolis(exista si propolis fara alcool) din acest amestec sa ia 3 lingurite pe zi.Ai mei mananca multe fructe, beau multa apa, le-am scos laptele de vaca(care ar fi raspunzator de formarea mucusului in organism si am grija sa manance si legume crude, de obicei salate de rosii cu ceapa ardei si castraveti sau de varza cu radacinoase, ma straduiesc sa folosesc usturoi crud la tot ce se poate…
    Eu le-am mai dat un produs Polen cu drojdie, de la firma Dacia…toate acestea au avut efect, anul trecut nu s-au imbolnavit deloc, doar ceva secretii nazale la unul din copii si la mine la fel ptr ca si eu fac tot ce fac si ei…
    Scuze ca nu am scris mai organizat…
    Antonia

    • Adriana

      Antonia, iti multumesc frumos pentru sugestii. Miere avem, asa ca ramane sa cumpar tinctura de propolis.
      Si L. mananca multe fructe, legume crude. Cu usturoiul si ceapa cruda nu se prea impaca 🙁
      Am sa caut si acel produs de polen cu drojdie, nu am auzit pana acum de el.
      Am o intrebare: cu ce ai inlocuit laptele de vaca?

  • Anonymous

    Polen cu drojdie sunt niste pastile http: //www.sanafarm.ro/b-natural-polen-si-drojdie-p-1138.html
    Noi am inlocuit laptele de vaca cu lapte de soia facut in casa la aparatul special, dar si cu lapte din migdale, la care gasesti multe retete pe net doar cu cautare.Uneori le este pofta de lapte de vaca si le mai dau, dar nu este obicei.Lactate mai primesc sub forma de branza de vaci si iaurt.
    Am uitat sa iti spun ca noi bem aproape tot timpl catina cu miere…
    Antonia

    • Anonymous

      Am acasa cateva carti unde am citit despre lapte si am mai gasit si pe net destule surse, ma gandesc ca daca multi spun un lucru, se poate sa fie adevarat…in plus s-a vazut diferenta la noi.Mezinul cand racea tusea de nu se mai oprea saracul, de vreo doi ani a incetat cu acest gen de raceli, iar mijlociul are si sechele de rahitism( a baut mult lapte cand era mititel) si nici nu crestea normal, mai are si alte probleme, dar de prin 2008 s-a mai refacut cu problemele caci am renuntat la lapte si am mai facut si alte tratamente naturale…
      uite o sursa unde am citit despre lapte, mai gasesti daca ai timp sa cauti… http: //corneliamarin.ro/?p=1100
      Antonia

  • Ligia

    Acum incepe sa apara catina prin piete. Noi am primit de la mama niste sirop de catina (catina trecuta prin blender cu miere) si am luat toti cate o lingurita in fiecare zi. Am facut si anul trecut o cura de catina si echinaceea si am avut mai putine probleme peste iarna.

    • Adriana

      In zona noastra nu am vazut catina la piata 🙁
      In schimb, am cumparat de la plafar sirop de catina, dar lui L. nu ii place 🙁
      Nu vrea sa-l bea, dar sa stiti ca am sa mai insis, pentru ca am citit despre catina ca ar fi excelenta pentru sistemul imunitar.

  • Iulia S.

    Noi facem un sirop de catina cu miere, care ne ajunge aproape toata iarna. E foarte bun pentru imunitate, dar si in loc de racoritoarele din comert. Pentru copiii care ne vin in vizita, eu fac „cocktail” – sirop de catina cu apa minerala si un strop de lamaie, iar paharul il dau pe margine cu lamaie si cu un fir de zahar brun (ca din asta am in casa) – iese banda aia frumoasa, daca o stii. Nici unul nu m-a refuzat pana acum, si toti sunt foarte simpatici cand se straduiesc sa pronunte „cocktail”

  • Mamica Simpla

    noi consumam foarte multe fructe si legume crude, si cand se raresc la piata bem zilnic suc de grefe, sau de portocale, proaspat stors,catina cu miere, limonada cu miere,lactate in cantitati mici( si nu zilnic) si nu prea avem probleme.

  • piticidarvoinici

    pentru imunitate, eu folosesc pentru cei mici sirop de echinaccea,propolis+vitamina C; ceai de echinaccea; am gasit si acadele pentru infectii in gat/gura la farmacia Donna
    celelalte variante de imunitate deja preparate cumparate de la farmacii,la noi nu au functionat: bronhovaxom, imunogrip…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.