Din bucătăria mea

Ciorbă de dovlecei cu iaurt

Bunica ne pregătea foarte des această ciorbă de dovlecei cu iaurt. Are un gust acrişor datorită iaurtului şi este foarte gustoasă, mai ales în zilele toride de vară.

Ciorbă de dovlecei cu iaurt

Ingrediente:

ingrediente ciorba dovlecei
  • 1 dovlecel mai mare sau 2, 3 mai mici
  • 1 lingură făină
  • 1 lingură ulei
  • sare
  • piper
  • 250 ml iaurt
  • mărar verde
Mod de preparare:
  • se curăţă dovlecelul de coajă, se taie pe lungime, iar cu ajutorul unei linguri se scot sâmburii
dovlecel pentru ciorba
  • dovlecelul se dă pe răzătoarea cu găuri mai mari
dovlecel pentru ciorba
  • dovlecelul se sărează şi se lasă să stea puţin într-un bol (pentru a lăsa din apă) – nu am înţeles de ce se face acest lucru, dar dacă bunica făcea aşa…
dovlecel pentru ciorba
  • într-o oală se pune uleiul şi se rumeneşte puţin (foarte, foarte puţin) făina
ciorba de dovlecei cu iaurt
  • se adaugă apă, dovlecelul stors bine, sare, piper şi se lasă la foc încet până începe să fiarbă
  • între timp iaurtul se amestecă bine cu un tel (pentru a preveni „brânzirea” lui)
iaurt
  • se adaugă iaurtul în ciorbă şi mai lăsam să fiarbă câteva minute
  • la final se adaugă mărar verde tocat mărunt
ciorba de dovlecei cu iaurt
Poftă bună!

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.