Stilul meu de viață
  • Acasa
  • Cărți pentru copii
  • Activități pentru copii
  • Recomandări
  • Acasa
  • Cărți pentru copii
  • Activități pentru copii
  • Recomandări
noiembrie 2, 2014 In Cărți pentru copii

Ceasornicul din tei, editura Litera

Azi vreau să vă prezint Ceasornicul din tei – o carte de poezii dedicate anotimpurilor, lunilor și sărbătorilor. Cartea conține poezii scrise de Arcadie Suceveanu. Ilustrațiile din carte sunt superbe și sunt realizate de Elena Revuțcaia.

Ceasornicul din tei

Ceasornicul din tei, editura Litera

Poezii dedicate anotimpului Primavara: Martie, Prima rândunică, Sărbătoarea mărțișorului, Aprilie, Zile de aprilie, Floriile, Sfintele Paști, Mai, Înălțarea Domnului (Ispasul)

poezii primavaraPRIMAVARA

Martie

Martie descuie ușa
Nu cu cheia – cu brândușa:
„Hai, ieșiți cu toți afară,
Căci de-acum e primăvară!”

Aprilie

Aprilie i-a tăiat Babei Dochia
Cojoacele, mănușile, rochia…
Cu ce? Cu o foarfecă mică-mică,
Luată dintr-o codiță de rândunică.

Mai

Acum ceasul meu n-arată
Decât ora floare… Iată:
– Cât e ora, Ionele?
– Ora 3 și 5  … lalele.
– Vrei să zici minute, poate?
– Da, și-s roșii – roșii toate. […]

Poezii dedicate anotimpului Vara: Iunie, 1 Iunie, Duminica Mare, Ceasornicul din tei, Ora cireșelor, Capitala copilăriei, Maci în iunie, Crinul, Iulie, Crainicul, August, Seară de august, Școala vacanței, Cetatea nucii, Sărbătoarea limbii române

poezii varaVARA

Iunie

Trece Iunie pe-alei
Parcă-i Făt Frumos din tei.
Iar din urma-i, printre fagi –
Oastea de căpșuni și fragi.

Iulie

Uite-l Iulie! Ne-apare
De sub pălăria-i mare,
Parcă-ar fi un șef de trib…
-De-unde-o ai?
De la un hrib!

August

Sparg păstaia – din păstaie
Pietre scumpe curg, o droaie.
Ard în strugurii din vii
Dulci mărgăritare vii.
Pepenele copt, vezi bine,

Are-n miezul lui rubine…

Poezii dedicate anotimpului Toamna: Septembrie, 1 septembrie, Octombrie, E toamnă, Noiembrie, Între fulg și crizanteme

poezii toamnaTOAMNA

Septembrie

Poate-i bine-așa să zic,
Poate astfel să socot:
Vara a plecat un pic,
Toamna n-a venit de tot…

Octombrie

Cine oare, mâna cui
A pus aur în gutui?
Cine a intrat în struguri
Și-a aprins în ei vii ruguri?
Și-a pictat pe cer, sub nori,
Albe unghiuri de cocori?

Noiembrie

Vezi, Noiembrie încuie
Porțile de la gutuie,
Suflă-n frunza-felinar,
Ultima dintr-un arțar,
Supărat parcă puțin:
„Ce fac fulgii: vin? Nu vin?”

Poezii dedicate anotimpului Iarna: Decembrie, 1 Decembrie, În așteptarea lui Moș Crăciun, A venit Crăciunul, Ianuarie, Anul Nou, Iarna lui Vasile Alecsandri, Boboteaza, Colind pentru Eminescu, Sat în iarnă, Februarie, Moara lui Moș Ger

poezii iarnaIARNA

Decembrie

Cad primii fulgi pe la ferești
Și ninge blând ca în povești
Gutuile legate-n grindă
Au parcă-un miros de colindă […]

Ianuarie

Văd steluțe vii pe ramuri
Și năsucuri pe la geamuri.
Făt-Frumos cu buzduganul,
Bate-n porți, se schimbă anul.

Februarie

La streșini cu guturai
Suflu-n țurțuri ca în nai:
Pic-pic-pic  – e-o melodie,
Dragă mie, dragă ție!
Pic-pic-pic, până în seară,
Încă-un pic – și-i primăvară…

Info preţ: libris.ro, elefant.ro

Spor la citit!

*acest articol conține link-uri afiliate

Distribuie mai departe:

  • WhatsApp
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...
cărți pentru copii

Article by Adriana

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

Previous StoryGradinita, paduchii si Paranix-ul!
Next StoryPlanul saptamanii [2]

Related Articles

  • Cărțile cu Charlie, Roald Dahl
    "Charlie și fabrica de ciocolată" și "Charlie și marele ascensor de sticlă", cărțile lui Roald Dahl
  • Casa vie, Editura Paralela 45
    Casa vie. O introducere în științele vieții pe înțelesul copiilor, Editura Paralela 45

no replies

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Caută în site…

FACEBOOK

CATEGORII

#DeVorbăCuUnDascăl Activități pentru copii Concursuri Cărți pentru copii Din bucătăria mea Discuţii Diverse Idei de meniu săptămânal Jocuri pentru copii Locuri de vizitat Organizare Proiecte DIY Recomandări Reduceri online Școala

CELE MAI CITITE ARTICOLE

  • distrează-te cu caiacul pe Someș
    De 1 iunie hai să te distrezi cu CAIACUL! [recomandarea #4 pentru Satu Mare]
  • Învățăm literele alfabetului
    Alfabetul jucăuș – învăţăm literele ALFABETULUI!
  • broască din cofraj de ouă
    Broască din cofraj de ouă
  • costum de zână din materiale recilate
    Costum de zana din materiale reciclate: zâna florilor!
  • drum cu trenul
    O aventură pe final de vacanță împreună cu Barbie, un vis împlinit și o SUPER dorință!

HAI SĂ DISCUTĂM!

  • Învățăm litera A – dinsufletulmeu la Litera A de la ALBINĂ
  • Învățăm litera A – dinsufletulmeu la Litera A – dosar cu activități
  • Adriana la #DeVorbăCuUnDASCĂL: Anca Dediu – învățătoarea care își dorește elevi fericiți!
  • Claudia Ivanciu la #DeVorbăCuUnDASCĂL: Anca Dediu – învățătoarea care își dorește elevi fericiți!
  • Adriana la Ce am găsit interesant în oferta „back to school” de la Smyk All for kids!?!

ARHIVA ARTICOLE

CALENDAR

iunie 2020
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  
« apr.    
Confidențialitate și cookie-uri: acest sit folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest sit web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • ACASĂ
  • Despre mine & Blog
  • Contact

© Copyright stilulmeudeviata.ro | Webdesign Cloudberries.Ro

loading Anulare
Articolul n-a fost trimis - verifică adresele tale de email!
Verificarea emailului a eșuat., te rog încearcă din nou
Regret, blogul tău nu poate partaja articole prin email.
%d blogeri au apreciat: