Calatorim in jurul lumii – Rusia
Priviet!
Iată cum au decurs lecțiile și activitățile noastre despre RUSIA:
Am început lecția cu câteva informații despre Rusia:
- este cea mai întinsă țară din lume
- se întinde pe două continente: Europa și Asia
- capitala Rusiei este la Moscova
Am identificat Rusia pe hartă:Am colorat un steag al Rusiei:
Am vorbit despre păpușile Matrioska în timp ce ne jucam împreună cu păpușelele noastre aduse tocmai din Rusia de către nașii lui L.
Am colorat o planșă cu păpuși Matrioska:
Am realizat un craft cu păpuși Matrioska:
Am vizionat un filmuleț în care sunt prezentate mai multe ouă Faberge realizate de-a lungul timpului:
http://youtu.be/Otv30391INg
L. a fost fascinată de aceste bijuterii și și-a colorat și ea un ou Faberge:Am colorat o planșă cu Catedrala Sfântul Vasile care se află în Piața Roșie din Moscova (Saint Basil’s Cathedral):
Am realizat un puzzle cu Catedrala Sfântul Vasile din Moscova (Saint Basil’s Cathedral):
L. a fost fascinată de domurile în formă de ceapă ale catedralei, așa că iată ce catedrală am realizat noi folosind tuburi de carton şi cepele din cămară:
Am urmărit câteva episoade din desenele noastre preferate: fetița și ursul (Masha & Medved)
Am gustat câteva preparate specifice rusești: salata shuba (o salată în straturi: morcov fiert, cartof fiert, sfeclă fiartă, pește afumat și puțină maioneză), borș de sfeclă și piroshki (un fel de plăcințele cu carne).
La finalul activităţilor am pus şi o ştampilă în paşaportul nostru:
Cărți folosite:
- Desenez păpuşile mele ruseşti, editura DPH
- Ocolul Pământului – primul meu atlas, editura Prut
- Ocolul Pământului în 80 de poveşti, editura Litera – povestea Inelul de logodnă al ţarului, pag. 79
Resurse online folosite:
- planșă cu harta Rusiei
- planșă cu steagul Rusiei
- planșe cu păpuși Matrioska
- șablon pentru craft păpuși Matrioska
- planșă cu Catedrala Sfântul Vasile din Moscova
- șablon puzzle Catedrala Sfântul Vasile din Moscova
Da svidaaneya!
Următoarea ţară din călătoria noastră virtuală în jurul lumii este India!


2 comentarii
Adriana
Foarte frumoasa calatoria! Si lui Mihai ii plac aceste desene!
adriana
Da, sunt tare haioase desenele cu fetita si ursul! Cand vreau sa ma destind ma uit si eu la cate un episod 🙂