Ardei umpluţi cu carne, la congelator
Pentru azi am pregătit ardei umpluţi cu carne. Mi-au ieşit mai mulţi decât aveam nevoie, aşa că jumate i-am fiert pentru a-i servi la prânz iar jumate i-am congelat.
Ardei umpluţi cu carne, la congelator
Cum am procedat:
- i-am pregătit cum îi fac în mod obişnuit
- şi i-am pus într-o pungă zipper în congelator (am notat data, iar L. a scris şi ea ceva…)
Îmi vor prinde tare bine într-o zi în care nu o să am timp să stau prea mult în bucătărie.
Voi aţi mai pus ardei umpluţi la congelator? Eu până acum nu am mai pus decât sarmale (pe care le-am primit de la mama, pentru că nu mă prea descurc să le învârt în frunza de varză). Sper să fie ok şi ardeii mei.
UPDATE – am pregătit ardeii!! I-am fiert în oala sub presiune (Andreea, mulţumesc pentru pont) şi au ieşit delicioşi! S-au fiert fără nici o problemă, nu s-au sfărâmat, au fost gustoşi şi, cel mai important: în 25 de minute mâncarea a fost gata!!! Categoric voi mai face!


8 comentarii
Antonia
Deci nu i-ai fiert? Nu imi dau seama din poze…daca e asa cum cred eu, poate ca era mai bine sa ii pui fierti…zic si eu, ca nu am mai pus…dar ideea e foarte faina, daca ar fi mai mult loc in congelator, ca eu deja mi-am umplut un sertar cu vinete , unul cu fructe, unul cu zarzavaturi iar celalalt il las ptr ardei si un pic de loc sa incapa inghetata…
Adriana
Antonia, nu i-am fiert!
Nici sarmalele nu le pun fierte in congelator, ci nefierte.
Oricum, cand am sa-i folosesc, am sa va spun cum sunt…
Adelina
Mama pune aşa ardei la congelator. Sunt foarte buni!
Adriana
Uff, ce ma bucur ca nu am dat-o in bară cu ei!
Adelina, bine ai venit pe Stil de viata! Te mai astept cu drag!
inbucatariamea
Si eu am congelat ardei umpluti, nefierti. Cand ii scot ii pun la fiert asa inghetati, eu ii fierb in oala sub presiune.
Si sarmale am congelat, e o practica veche in familia noastra.
Adriana
Andreea, eu nu am fiert niciodata ardeii sau sarmalele in oala sub presiune. Nu se sfarma?
Anonymous
Foarte interesant !! Super !!!Dar daca nu am oala din asta sub presiune , cam care ar fi pasii de urmat !?Ar fi bine sa-i pun in apa fierbinte sau cum ? MULTUMESC !!
Adriana
Eu i-am scos din congelator si i-am pus direct in apa rece. Sa stii ca s-au facut foarte bine si au fost deliciosi :))