Recomandări

8 idei de bijuterii cu inimioare!

Mie îmi plac bijuteriile cu inimioare! Am câteva bijuterii cu inimioare pe care le preţuiesc, dar dintre toate cel mai drag îmi este un  inel cu inimioară. Este prima bijuterie pe care am primit-o în dar de la soţul meu (pe atunci eram doar prieteni, nu eram căsătoriţi). Îl port şi acum cu drag, după aproape 20 de ani de când l-am primit! Între timp am mai primit şi alte bijuterii cu inimioare, dar parcă acest inel îmi este cel mai aproape de suflet!

Dacă şi ţie îţi plac bijuteriile cu inimioare sau eşti în căutare de idei de bijuterii pe care să le oferi în dar persoanei speciale din viaţa ta (mai ales acum în luna februarie când avem Ziua Îndrăgostiţilor sau Dragobetele nostru românesc, sau în luna martie când va fi 8 martie – Ziua Femeii),  sper ca această selecţie de bijuterii cu inimioare pe care le-am descoperit în magazinul B&B Collection din Centrul Comercial Aushopping Satu Mare să te inspire.

8 idei de bijuterii cu inimioare

bijuterii cu inimioare

1. Coliere in argint cu pandantive în formă de inimioară

Mie mi-a plăcut tare mult acest colier finuţ cu pandantiv în formă de inimioară. Pandantivul este detaşabil şi conţine pietricele de zirconiu cubic.

Colier din argint cu inimioarăColier din argint cu inimioară 2. Bijuterii din argint cu perle de cultură

În ultima perioadă perlele de cultură au devenit destul de accesibile la preț! Perlele de cultură (sau li se mai spune perle naturale de cultură) sunt create prin același proces ca și perlele sălbatice, doar că în producția lor intervine omul/producătorul. Rezultatul: perle de cultură asemănătoare cu perlele naturale, doar că mult mai accesibile ca și preț.

În orice magazin specializat veți intra, veţi găsi foarte multe variante de bijuterii din argint cu perle de cultură. Mie mi-a plăcut tare mult acest set din argint cu perle de cultură. Pandantivul este detaşabil, iar cerceluşii sunt cu şurub.

Set din argint cu perle de cultură

O altă idee ar fi acest colier din argint cu perlă de cultură:

Colier din argint cu perlă de cultură

3. Bijuterii cu cristale Swarovsky

Dacă vă plac bijuteriile cu cristale Swarovski, atunci sunt sigură că vă veți îndrăgosti de acest set finuț cu cristale Swarovski în formă de inimioară. Setul conține un colier din argint cu pandantiv în formă de inimioară și 2 cerceluși cu șurub.

Set de bijuterii cu cristale SwarovskiCercei in formă de inimioară, cristale Swarovski

O altă bijuterie frumoasă care mi-a atras atenţia este acest colier din argint cu pandantiv trifoi cu patru foi. Pandantivul este detaşabil şi conţine elemente Swarovski. Se spune că trifoiul că patru foi este aducător de noroc, deci cine nu şi-ar dori o astfel de bijuterie?Colier cu cristale Swarovski, trifoi cu patru foi

4. Bijuterii cu chihlimbar

Chihlimbarul este o piatră semiprețioasă (o rășină fosilă) de culoare galbenă, translucidă sau opacă. În combinație cu argintul arată tare bine!

Mie mi-a atras atenția acest set din argint cu colier și cercei cu șurub:

Set din argint cu chihlimbar

și acești cercei cu tortiță din argint și chihlimbar:Cercei din chihlimbar în formă de inimă 5. Bijuterii din aur

Dacă vă plac bijuteriile din aur, vă propun acest set finuț de bijuterii din aur. Setul conține colier și brățară.

Set din aur cu inimioare

6. Pandantive

În schimb, dacă vă plac bijuteriile puțin mai masive, sunt sigură că acest pandantiv Guess va fi pe placul vostru. Bijuteria aleasă de mine este din metal placat cu rodiu, are un model cu elemente de influență orientală și câteva cristale Swarovski foarte fine și delicate.

Pandativ Guess

7. Brățară cu șnur roșu

Brățara cu șnur roșu este o bijuterie potrivită atât pentru copii, cât și pentru adolescenți sau chiar adulți. Se spune că brățara cu șnur roșu este o brățară aducătoare de noroc și se recomandă să fie purtată pe  mâna stângă pentru a primi protecție și pentru a atrage energiile pozitive în viața ta.

Brățară cu șnur roșu

8. Ceas cu inimioară

Am păstrat pentru final acest ceas, pe care eu îl consider o adevărată bijuterie.  Ceasul are cadran rotund cu o inimioară, iar cureaua este din piele. Acesta poate fi un cadou potrivit pentru o  iubitoare de ceasuri, așa cum sunt și eu!

ceas Morgan cu inimioarăceas Morgan cu inimioară

Toate produsele prezentate în articol le-am găsit în magazinul B&B Collection din Centrul Comercial Aushopping Satu Mare.

______________________________________

Acestea sunt cele 8 idei de bijuterii cu inimioare pe care ţi le propun eu!

Îţi plac recomandările mele?

Numele meu este Adriana şi îţi urez Bun venit pe blogul Stilul meu de viață! Este un blog pentru părinți și copii, unde veți găsi multe idei despre: joacă, educaţie, organizare, gătit simplu & viaţa noastră de zi cu zi. Îţi mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept cu drag în căsuţa mea virtuală! Despre mine & Blog ⇢

16 comentarii

Dă-i un răspuns lui Adriana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.