1 RON pe zi – cât am economisit în 2012 şi cât vreau să economisesc în 2013
Spre sfârşitul anului trecut mi-am lansat o provocare: folosind metoda de economisire 1 RON pe zi să strâng în borcănelul meu cel puţin 105 RON (era vorba de 105 zile rămase din anul 2012, în care dacă aş fi economisit cel puţin 1 RON pe zi mi s-ar fi strâns în borcănel 105 RON).

Oare am reuşit?
Da, am reuşit să strâng 122 RON cu un efort minim. Nu este o sumă foarte mare, dar totuşi este ceva!
Nu este o sumă care să îţi ofere un confort financiar, dar:
- este o sumă pe care poţi să te bazezi dacă la un moment găseşti o carte, o rochie, etc. pe care ţi-o doreşti şi nu ai buget pentru ea
- este o sumă pe care poţi să o adaugi la fondul de rezervă
- este o sumă pe care o poţi folosi pentru a face o surpriză cuiva
- este o sumă care te poate scoate dintr-o încurcătură (a se citi „dacă rămâi cu zero lei în buzunar”)
- este o sumă cu care îţi poţi permite un mic răsfăţ 🙂
- …
Obiceiul de a pune câte 1 RON în borcănel în fiecare zi l-am deprins foarte repede şi pe măsură ce vedeam cum conţinutul acestuia creşte parcă eram şi mai impulsionată 🙂
Şi astfel, îmi lansez prima provocare financiară a anului 2013: folosind aceeaşi metodă de economisire 1RON pe zi să strâng în borcănelul meu cel puţin 365 RON.
Sunt sigură că voi reuşi să-i strâng, poate chiar puţin mai mult 🙂


11 comentarii
Dana
Succes! La fel am facut si eu in 2012 si continui obiceiul si in 2013, iar faptul ca l-am amintit pe blog ma stimuleaza.
Adriana
Multumesc, Dana!
Bafta si tie!
Iuliana
Si mie imi place tare mult ideea asta cu 1 leu/zi. E atat de simpla si de la indemana!
Cred la un moment dat o sa organizam un borcan-party :))
Adriana
Iuliana, si mie mi se pare ca este cea mai simpla metoda! Mai simplu de atat nu cred ca se poate 🙂
Interesanta ideea cu borcan-party :))
Loredana
Foarte frumoasa ideea ta! Fetita mea economiseste in felul acesta si reuseste sa aiba o pusculita dolbora, deloc de neglijat pentru un copil 🙂
Adriana
Loredana, ideea nu imi apartine (am citit despre ea la Iulia pe blog), eu doar am preluat-o 🙂
Cati ani are fetita ta? As vrea sa o invat si eu pe L. sa economiseasca, dar mi se pare ca inca este prea mica 🙂
inbucatariamea
Eu nu cred ca e mica pentru a o invata primele idei de economisire. Cezara are doua pusculite, strange bani pentru bicicleta si pentru mers la mare. Am invatat-o si ce inseamna imprumut: am luat de la ea niste bani (din cei primiti cand a mers cu colinda) si ii va primi cat de curand inapoi. Desi nu stie valoarea banilor, numara bancnotele cand mai pune ceva in pusculita cu bancnote. Monedele sunt intr-un purcel clasic, cand il umplem il spargem si avem bani de masinute (la mare).
Adriana
Andreea, si L. are o pusculita in care isi pune banii primiti de la bunici,etc. Este foarte strangatoare 🙂
Dar eu vrea sa o invat sa economiseasca: in loc sa cumparam nu stiu ce de la magazin, mai bine punem banii in pusculita si cand se vor aduna vom cumpara o jucarie, o carte, vom merge la cofetarie, etc. Aici vreau eu „sa lucrez”, dar L. inca nu cunoaste valoarea banilor(stie doar ca sunt verzi-cei de 1 leu, si roz-cei de 10 lei)… Poate este un subiect bun de dezbatere, am sa-l pun in discutie pe blog. Mersi de idee!
Pupici pentru Cezara care este asa de organizata si aduna bani pentru bicicleta si pentru mers la mare!
Sper ca imprumutul ti l-a dat cu dobanda, ca sa castige si eu un ban cinstit :))
Carmen
Eu nu as sti cum sa economisesc dupa metoda asta, foarte rar am bani cash, prefer sa platesc mereu cu cardul.
Adriana
Carmen uite cum am inceput eu:
– obisnuiam sa beau 2 cafele la servici (2x1RON), asa ca am renuntat la o cafea (oricum era prea multa cafea) si automat 1 RON mergea in borcanelul meu.
– in zilele in care nu renuntam la a doua cafea, gasem altceva la ce sa renunt si puneam 1 RON (sau mai mult) in borcanel
Daca stai si analizezi la rece, este o metoda cam copilareasca de economisire…poate mai mult un exercitiu de autoimpunere si autocontrol :))
Metoda nu se potriveste pentru toata lumea, dar mie imi place si merg mai departe cu ea :))
Carmen
La asta m-am gandit si eu, ca as putea sa o aplic din momentul in care as avea un serviciu sau o scoala la care sa merg.