-
Cum a fost la seminarul gratuit de parenting organizat de Urania Cremene la Satu Mare
Săptămâna trecută Urania Cremene a organizat la Satu Mare un seminar gratuit de parenting intitulat: 18 Tehnici Fundamentale de Parenting pentru Copii Echilibrati și Parinti Impliniti.Am participat și eu și redau mai jos ideile principale pe care le-am reținut eu, cu recomandarea să mergeți la acest seminar dacă se organizează în orașul vostru. Ideea de bază a seminarul a fost următoarea: un copil crește echilibrat dacă are satisfăcute cele 3 nevoi psihologice de bază: CONECTARE, COMPETENȚĂ și CONTROL. Neglijarea oricăreia dintre aceste 3 nevoi poate duce la: lipsa cooperării cu părinții, lipsa motivației interioare, lipsa de interes, stres sau chiar depresie. Pentru fiecare dintre aceste 3 nevoi (conectare, competență și control) Urania ne-a…
-
Am o căsuță mică – gaşca Zurli a ajuns și la Satu Mare!
Turneul național Am o căsuță mică este parte din proiectul Privește și învață lansat de Asociația „Un părinte mai bun” și Gașca Zurli. Turneul cuprinde 20 de spectacole în intreaga țară, iar aseară a fost rândul orașului Satu Mare să se întâlnească cu Gașca Zurli și să se reîntâlnească cu Mirela Retegan (o fostă sătmăreanca de-a noastră 🙂 ) Cu această ocazie fetița mea a făcut cunoștință cu cele 7 personaje ale echipei: Fetița Zurli, Clopoțel, Truli, Zdrăngănel, Yuppy, Tanti Prezentatoarea, Zâna Bună și Vrăjitoarea Tura-Vura. A fost foarte încântată de spectacol și îl așteaptă deja pe următorul (păcat că cei de la Zurli ajung atât de rar în Satu Mare). Am o…
-
Aurul și argintul antic al României a ajuns la Satu Mare!
Expoziţia Aurul și argintul antic al României cuprinde peste 1000 de piese din aur şi argint şi acoperă o perioadă de peste 5 milenii între anii 4500 î.Hr şi 650 d.Hr. Aurul și argintul antic al României Expoziţia poate fi vizitată până în data de 2 noiembrie 2014 la Muzeul de Arta din Satu Mare. Programul de vizitare este zilnic între orele 10 -18, iar preţul unui bilet este 10 RON -adult şi 5 RON -copil. Copiii sub 7 ani beneficiază de intrare GRATUITĂ! Coiful dacic de la Agighiol: Tezaurul de la Pietroasa (Cloşca cu puii de aur): Brăţările dacice: Diadema de la Buneşti:Obiect bisericesc din argint, secolul V: Alte piese din expoziţie:…
-
România pas cu pas – Obiective turistice Satu Mare. Posibilități de distracție in Satu Mare?
Despre ce poate vizita un turist care ajunge în orașul Satu Mare am scris aici: Obiective turistice Satu Mare. Ce pot vizita în orașul Satu Mare? Dar există și posibilitati de distractie in Satu Mare? Da, există! Azi aș vrea să scriu despre ce posibilități de distracție are un turist care ajunge în orașul Satu Mare. 1. Strand Nord Vest Termal Park Satu Mare Ștrandul are în dotare 6 bazine: 1 bazin cu apă termală cu o adâncime maximă de 1.3 m 2 bazine pentru copii cu o adâncime de 30 cm respectiv 60 cm 1 bazin pentru înot cu o adâncime maximă de 1.6 m o piscină semiolimpică cu o adâncime…
-
Circul Orlando, Satu Mare
Zilele acestea Circul Orlando a poposit la Satu Mare. Tot oraşul este împânzit cu afişe, deci nu aveam cum să nu aflăm şi noi. L. şi-a dorit foarte mult să meargă la circ, aşadar ieri după-amiază am fost la circ. Nouă ne-a plăcut mai mult decât circul Gartner. Circul Orlando este singurul circ privat românesc care activează în ţară. Circul are o vechime de cinci ani, iar directorul lui este Orlando Oprescu, pe care probabil că îl ştiţi de la emisiunea Românii au talent. Preţul biletului este: 25 lei copii, 30 lei adulţi. Spectacolul durează 2 ore şi cuprinde: dresură de lei, dresură de cai şi de ponei, numere de…
-
România pas cu pas – Obiective turistice Satu Mare. Ce pot vizita în orașul Satu Mare?
Obiective turistice Satu Mare – pentru noi sătmărenii poate că sună ciudat… dar oraşul nostru are multe obiective frumoase. Mi-a luat puţin timp până am scris acest articol, m-am documentat puţin şi în final iată ce vă recomand eu să vizitaţi dacă ajungeţi în Satu Mare. Obiective turistice Satu Mare. Ce pot vizita în orașul Satu Mare? Palatul Administrativ Satu Mare – construit în perioada 1972-1984 Palatului Administrativ a fost la vremea respectivă cea mai înaltă clădire din România, depăşind cu 2.6 metri clădirea Hotelului Intercontinental din Bucureşti. Clădirea are 97 metri, 18 etaje, 12.000 de metri pătraţi şi găzduieşte următoarele instituţii: Primăria, Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi Prefectura (sper să…