Bibione – povestea vacanţei noastre (1)!

Au trecut trei ani de când am văzut  ultima dată marea. Îmi doream tare mult să ajungem la mare, atât pentru relaxare cât şi pentru aerosolii marini, care ne-au fost recomandaţi de către doctori. Pentru acest an am ales Bibione la început de iunie. Am vrut să nu fie foarte, foarte cald, să putem să ne bucurăm de mare, de soare și de timp frumos!

Bibione, Italia1. Alegerea locaţiei

De ce am ales Bibione ?

  • am eliminat varianta de all-inclusive (Turcia, Grecia, etc.) pentru ca ultima data m-am întors cu 4 kg in plus 🙂
  • un alt lucru pe care l-am luat în considerare a fost distanţa. Cine citeşte blogul meu, poate că ştie că sunt din Satu Mare (dacă nu, află acum).

Distanţa Satu Mare – > Mangalia ~ 860 km

Distanţa Satu Mare -> Bibione ~ 1050 km (din care marea majoritate pe autostrada!)

Astfel, pentru noi prea mare diferență de distanță nu este, dar înspre Bibione avem la dispoziție autostrada pe care ne-am urcat la aprox. 45 km de casă!

  • am mai fost in Bibione și știam că stațiunea este curată, plaja este mare, intrarea în apă este lină și este o stațiune destinată familiilor cu copii
  • îmi place Italia, îmi plac spaghetele, îmi place pizza, îmi plac fructele de mare, îmi place înghețata
  • mi-am dorit să o vizitez pe Carmen – Luxul simplității, care locuiește în apropiere

2.Organizarea vacanţei

  • am rezervat un apartament dotat cu de toate  într-o vilă situată  la aprox. 400 m de mare
  • rezervarea am făcut-o online, pe site-ul agenției Europa – cea mai mare agenție turistică din zonă
  • rezervarea am făcut-o în martie și am beneficiat de o reducere de 15% pentru early booking
  • am plătit online un avans de aprox. 20%, iar restul sumei am plătit-o la agenție în momentul în care am ajuns în Bibione
  • din momentul rezervării online în termen de câteva zile am primit prin poștă contractul + un formular,  care au trebuit semnate și retransmise prin poştă la agenție
  • din cauza unor probleme personale am fost nevoiți să schimbăm perioada concediului; eu mă gândeam că vom pierde avansul plătit sau cel puțin vom fi penalizați, dar am fost plăcut surprinsă să constat că din partea agenției nu a fost nicio problemă și în plus ne-au păstrat reducerea de 15%  pentru noua perioadă aleasă de noi (și totul s-a rezolvat printr-un simplu telefon, fără explicații suplimentare sau mai știu eu ce acte!)
  • când am ajuns în Bibione, cei de la agenție aveau deja pregătit un dosar pentru noi (harta stațiunii, diverse oferte + cupoane de reducere la diferite activități, o invitație la spaggheti party, o invitație la degustare de vin și ulei de măsline, un suvenir pentru L.). Noi eram pregătiți cu toate actele: contractul, buletinele, pașaportul lui L., dar lor le-a trebuit doar numele nostru 🙂 Am plătit diferența și am primit cheia de la apartament + indicații despre cum ajungem cu mașina la vilă. Totul a durat maxim 3 minute!

3. Transportul

  • am mers cu mașina personală și am condus noaptea (fetița mea L. are rău de mașină și încercăm să călătorim când ea doarme); nu a fost ușor (mai ales pentru soțul meu, care a condus singur), dar am făcut pauze de relaxare + o pauză mai lungă în care am dormit puțin
  • traseul ales de noi:traseu satu mare bibione
  • cost benzină: aprox. 900 RON
  • preț benzină:
    • Romania  ~6.20 RON/litru
    • Ungaria  ~ 1.36  EUR/litru
    • Slovenia ~ 1.48  EUR/litru
    • Italia        ~ 1.79  EUR/litru
  • taxă autostradă Ungaria (se poate cumpăra de la noi din benzinăriile MOL, online sau din orice benzinărie din Ungaria):
    • 1 săptămână ~ 50 RON
    • 1 lună ~ 80 RON
  • taxă autostradă Slovenia (se poate cumpăra de la benzinării din Slovenia; noi am cumpărat-o de la prima benzinărie din Slovenia):
    • 1 săptămână – 15 EUR
    • 1 lună – 30 EUR
  • în Italia am evitat autostrada și am mers pe drumurile naționale (care sunt foarte bune!), ocazie cu care am putut să admirăm Trieste (ziua la plecare și noaptea la întoarcere) și alte zone frumoase din Italia

4. Informaţii despre staţiunea Bibione

Stațiunea:

  • în stațiune este foarte mult spațiu verde: sunt pini, foarte mulți tei (noi i-am prins înfloriți, deci vă puteți da seama ce frumos mirosea), leandri, levănțică, foarte multe flori, foarte mult gard viu

Bibione, ItaliaBibione, Italia

  • zona pietonală este împânzită de gelaterii, terase, restaurante, magazine cu de toate, magazine cu suveniruri
  • există centre de unde se pot închiria biciclete și există piste special amenajate pentru biciclete, atât în stațiune cât și pe faleză

faleza - Bibione, Italia

  • în stațiune se află și un centru balnear Bibione Termae Spa. Nu am fost, deci nu pot să vă spun cum este. De la o italiancă de pa plajă am aflat că sunt bazine/piscine cu apă termală și se pot face băi și fizioterapie. Tot de la ea am aflat că italienii pot să vină prin casa lor de sănătate, să beneficieze 2 săptămâni de tratament și să plătească doar 50 EUR.
  • am fost plăcut surprinsă de numărul mare de turiști care fac sport: jogging + alergare pe malul mării, yoga.

Plaja:

  • în fiecare dimineață se curăță malul mării de alge + alte mizerii; vă spun sigur acest lucru pentru că noi ne plimbam în fiecare dimineață pe plajă (pentru aerosolii marini) și vedeam mașina în acțiune

curatarea plajei, Bibione

  • plaja este curată și foarte frumos amenajată. În prețul apartamentului a intrat și locul pe plajă (umbrelă + șezlong + pat de plajă), care a rămas al nostru pe toată durata sejurului. Vreau să vă spun că am lăsat pe plajă plasa cu jucării din prima zi până în ultima zi și nimeni nu s-a atins de ele. Sunt curioasă dacă la noi în România ar fi fost la fel? Și țineți cont că nu era plajă privată sau păzită ci era o plajă normală, la care avea acces oricine și oricând!
  • plaja este plină de pontoane și alei amenajate, astfel că poți să ajungi foarte ușor cu căruciorul de copii

plaja din Bibione, Italia

  • la cerere se amenajează locul pe plajă pentru a fi accesibil și persoanelor cu dizabilități (am văzut că se punea pe nisip dale speciale pentru a putea ajunge cu căruciorul până la șezlong)
  • există plajă special amenajată pentru căței (unde merg persoanele care au și căței); pe restul plajei nu am văzut niciun câine
  • un lucru care m-a deranjat puțin a fost numărul mare de vânzători ambulanți (negri, indieni, chinezi) cu tot felul de mărunțișuri. Totuși mă gândesc că nu au venit “de bine ce le-a fost” să vândă diverse lucruri în Italia 🙁 Nu erau foarte insistenți și lui L. chiar îi făcea plăcere să răspundă “No, grazie!”
  • pe plajă sunt amenajete foarte multe locuri de joacă GRATUITE pentru copii:

locuri de joaca pe plaja, Bibione

Apa mării:

  • intrarea în mare este lină și apa mării este curată
  • în apă sunt destul de mulți crabi, dar pe noi nu ne-a pișcat niciunul
  • în plimbările de dimineață (când apa mării este mult mai limpede) am putut să admirăm peștișori, crabi și meduze.

meduzacrab

Click aici pentru continuare: Bibione – povestea vacanţei noastre (2)

10 Responses

  1. Roxana says:

    Ce frumos e! Am fost si noi in urma cu 2 ani, tot la inceputul lui iunie 🙂 Am prins o vreme cam ploioasa, dar chiar si asa a fost cald si bine 🙂 Apa mi s-a parut cam rece, nu prea am facut baie.

    • adriana says:

      Roxana, in primele zile (noi am stat 11 zile si am prins temperaturi intre 26 si 36 grade) apa a fost putin mai rece. Dar s-a incalzit si am reusit sa ne balacim bine 🙂

  2. Raluca says:

    Adriana, ce frumos este, ne-ati facut pofta si noua! Poate intr-unul din anii urmatori, sa mai economisim pentru asta 🙂

  3. Maria says:

    900 ron dus-intors?

  4. andreea lung says:

    Frumoasa descriere..frumoasa statiune…poate ajungem si noi la anu…

  1. June 18, 2014

    […] Prima parte a poveștii o găsiți aici: Bibione – povestea vacanţei noastre (1) […]

  2. June 30, 2015

    […] ne-am simțit tare bine aici; despre vacanța noastră de anul trecut puteți să citiți aici: Bibione – povestea vacanței noastre (1), Bibione – povestea vacanței noastre […]

  3. July 16, 2017

    […] motivele pentru care am ales să ne petrecem vacanţa aici, deoarece am scris deja anii trecuţi: Bibione – povestea vacanţei noastre (1) şi Bibione – povestea vacanţei noastre […]

  4. August 1, 2017

    […] – am fost deja! Aici găsiți impresiile noastre: Bibione (I), Bibione […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *