Budinca de tapioca

Cred că se face anul de când am cumpărat din curiozitate o pungă cu perle de tapioca. Am tot mutat punga de colo, colo până acum în weekend când mi-am luat inima în dinţi şi am pregătit o delicioasă budinca de tapioca.

budinca de tapioca

Budinca de tapioca

Ingrediente:

  • 1 cană perle de tapioca
  • 3 căni de lapte
  • 3 linguri zahăr brun (dacă vă place mai dulce, puteţi să mai adăugaţi zahăr)

Mod de preparare:

  • am spălat perlele de tapioca (le-am pus într-o sită mai mare şi am lăsat să curgă apă rece peste ele)
  • am lăsat perlele la înmuiat în apă rece pentru aproximativ o oră (veţi observa că perlele îşi măresc volumul şi absorb o mare cantitate din apă)
  • am scurs perlele de tapioca de apă şi le-am pus la fiert la foc mic împreună cu laptele (atenţie: de când începe să clocotească laptele trebuie învârtit, pentru că altfel compoziţia se poate prinde de oală)
  • am lăsat să fiarbă pentru aprox. 15-20 minute (dar testaţi şi verificaţi dacă perlele sunt moi sau nu), iar spre final am adăugat şi zahărul

Eu am servit cu dulceaţă de afine şi mere caramelizate. Poftă bună!

Aici puteţi vedea o altă reţetă cu tapioca: budincă de tapioca cu lapte de cocos

2 Responses

  1. Maria says:

    foarte apetisanta si rapida budinca de tapioca 🙂

  1. February 6, 2017

    […] budincă de tapioca cu fructe de pădure […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *